Acasă

Bine ați venit pe website-ul nostru!

Asociația Harpiștilor din România este o persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, apolitică, nonguvernamentală și nonprofit.

Asociația Harpiștilor din România (AHR) are drept scop conceperea, promovarea și desfășurarea activităților de interpretare harpistică și creație componistică.

AHR își propune promovarea parteneriatelor prin comunicare, cooperare și informații cultural – educative, între membrii Asociației și forurile naționale sau internaționale, cu interese comune.

Prin organizarea evenimentelor cultural – educative precum concerte, recitaluri, festivaluri, masterclass, Asociația Harpiștilor din România face demersuri pentru găsirea de soluții valabile în ceea ce privește implementarea metodelor clasice sau moderne de predare și dezvoltare a harpei în România.

Scopul acestora este stimularea interesului față de harpă, muzică, cultură, dezvoltarea imaginației, a spiritului de cercetare, perpetuarea și promovarea valorilor culturale, naționale și internaționale, prin educarea copiilor și a tinerilor interesați în domeniul artelor și a muzicii, precum și crearea unui cadru propice schimbului de cunoștințe și informații cultural – educative între România și alte state.

Începând cu anul 2016, Asociația Harpiștilor din România organizează, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Festivalul de Harpă București.

Festivalul de Harpă București celebrează talentul și experiența harpiștilor din lumea întreagă, precum și diversitatea muzicii cântată la harpă solo sau în ansambluri camerale cu harpă.

Pe perioada festivalului au loc recitaluri, cursuri de măiestrie (masterclass de harpă), workshop-uri având tematici din sfera de interes a harpei , simpozioane și faimoasa expoziție de harpe, cu care se deschide de obicei festivalul.

În cadrul celor două ediții desfășurate până în prezent, au fost invitați harpiști renumiți, constructori și reparatori de harpe din România, Italia, Germania, Grecia, Republica Moldova, Franța, Ungaria.

Pe perioada Festivalului de Harpă București oferim elevilor și studenților harpiști posibilitatea de a participa gratis la cursurile de masterclass, beneficiind de valoarea și experiența unor harpiști recunoscuți la nivel internațional.

La ediția din 2018 a Festivalului de Harpă București s-a celebrat trecerea a 125 de ani de harpă în România.

3,5% pentru Asociația Harpiștilor din România